Traditii Liteni

| Scrie un comentariu

Obiceiuri de Craciun in Transilvania

In Transilvania, se foloseau si se mai folosesc inca, doua categorii de texte folclorice: colindele cantate numai in grup si multamitele sau urarile, rostite dupa terminarea colindelor. Cea mai cunoscuta dintre urari este starostea colacului. Dupa ce flacaii au fost poftiti in casa si cinstiti cu vin sau palinca, un colindator mai priceput, de regula cel drag fetei, spune povestea painii. In aceasta poveste se relateaza tehnica traditionala a cultivarii si prelucrarii graului: de la alegerea terenului, pana la scoaterea colacului din cuptor. Dupa rostirea acestei povesti, flacaul face o taietura in partea de jos a colacului, semn ca acest colac nu mai poate fi prezentat si altui colinadator.

Posted in Traditii, Traditii in Transilvania | Scrie un comentariu

Traditii de Anul Nou: Jocul ursului

Jocul ursului este o traditie romaneasca specifica Anului Nou, cel mai des intalnita in Bucovina si Moldova.
Obiceiul are la origine rolul de a purifica si feriliza solul in noul an. Cultul ursului este mostenit de la geto-daci, care il considerau un animal sacru.
Pregatirea mastii-costum de urs pentru carnavalul de Anul Nou se bucura de o mare atentie.

Ursul este intruchipat de un flacau purtand pe cap si umeri blana unui animal, impodobita in dreptul urechilor cu ciucuri rosii. Alteori, capul ursului se confectioneaza dintr-un schelet de lemn acoperit cu o bucata de blana, iar trupul dintr-o panza solida, astfel decorata incat sa sugereze culoarea maro caracteristica.

Masca este condusa de un Ursar, insotita de muzicanti si urmata, de un intreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil in rolul puiului de urs). Adaptata de ursar (Joaca bine, mai Martine,/Ca-ti dau paine cu masline), in bataia tobelor sau pe melodia fluierului, tinandu-si echilibrul cu ajutorul unui ciomag, masca mormaie si imita pasii leganati ai ursului, izbind puternic pamantul cu talpile.

Rostogolirea ursilor in cerc, batutul si moartea ursului, apoi invierea miraculoasa ca si urcarea acestuia pe bata (toiag), redau in chip metaforic succesiunea anotimpurilor care, candva, stateau sub semnul acestui animal, capabil sa invinga iarna si sa vesteasca primavara.

Jocul de termina cu obisnuitele urari de sarbatori.

Posted in Traditii | Scrie un comentariu

Sarbatoarea Craciunului in comunitatile de tipteri la inceputul anilor ’90

Craciunul este si acum cea mai importanta sarbatoare a comunitatii tipterilor din Maramures. Alaturi de semnificatia religioasa, traditia adauga si alte semnificatii cuprinse in datinile si obiceiurile tipterilor (Tipterii sunt o minoritate de etnie germana din Maramures si Bucovina).

Casele se impodobeau si inca se impodobesc cu traditionalul brad de Craciun si cu cate o ramura de brad la fiecare tablou, bradul avand o semnificatie mai deosebita pentru cei care isi aveau local de munca in padure.

Putini tipteri tin intregul post al Craciunului Dar ziua dinaintea acestei sarbatori este cunoscuta ca zi de post (la tipteri, ca si la romano catolici in general, de post se consuma mancare fara carne, dar se admit lactatele si alte produse interzise de postul ortodox). Dintre mancarurile specifice acestei zile amintim supa de arpacas cu ciuperci uscate, strudel cu lapte, grau fiert, vin, longalseln (un fel de gogosi din aluat dospit). In loc de strudel cu lapte, in unele case se mananca lascute din aluat fiert si umplute cu varza calita.

La miezul noptii Ajunului incepe slujba de Craciun la care participa cea mai mare parte a comunitatii. Aceasta slujba a devenit astazi momentul spiritual care-i uneste pe tipterii din Viseu cu cei care vin din Germania.

La terminarea slujbei (in jurul orei doua din noapte) se incepe colindatul. Acum merg cu colinda familii intregi (parinti si copii) pe la rude mai ales, dar si la prieteni. in trecut, colinda era uneori acompaniata si de un acordeon.

Nu exista cete speciale de colindatori nici obiceiul de a se intreba, ca la romani, gazda, daca primeste colinda, dar nu se intampla nici ca cineva sa-i refuze pe colindatori, caci sarbatoarea este prea mare si unica in an pentru a-i refuza pe cei care aduc vestea nasterii Pruncului Iisus.

Exista cateva texte de colinde traditionale in care s-au pastrat putine cuvinte tipteresti, restul apartinand germanei literare. Acestea se canta numai la usa gazdei pana cand aceasta iese sa-i intampine pe colindatori. Ei nu sunt daruiti cu bani, nuci, mere, colaci etc., in cazurile pozitive obiceiul fiind preluat de la romani. in schimb, ei sunt poftiti la masa gazdei unde pot ramane pana cand se lumineaza de ziua sau isi pot continua colinda la alte case, pana in zorii primei zile de Craciun.

Dimineata primei zile de Craciun este pentru odihna. Apoi se merge la slujba dupa care in zilele noastre se aduna intreaga comunitate pentru a primi si privi colinda si “reprezentatia” teatrului de irozi, obicei care de Craciun este cel mai amplu si mai fastuos. Colinda jocului de irozi este singura careia i se dau bani. Inceputul se face prin intonarea a doua colinde – una la inceputul, alta la sfarsitul slujbei de Ajun -, continuand toata noaptea si in prima zi de Craciun.

La tipteri grupul care organizeaza Viflaimul nu este ceata de feciori ca la romanii din zona. La ei nu exista interdictii de varsta, situatie sociala (in Viflaimul romanesc au roluri numai baietii cu armata nefacuta) sau stare civila. Din ceata pot face parte atat cei casatoriti, cat si cei necasatoriti, “Irod imparat” fiind conducatorul cetei si cel care aduna darurile pe care irozii le primesc de pe unde colinda. Singura fata acceptata in ceata este “Fecioara Maria”, o adolescenta care insoteste ceata pe tot timpul colindatului.

Pentru cunoasterea rolurilor, transmise pana nu de mult pe cale orala, in fiecare seara, incepand din junii datei Sfantului Nicolae, membrii cetei se aduna la repetitie. Costumele si recuzita (bastonul lui Iosif, placuta hangiului, sabiile etc. ) sunt foarte vechi, pastrandu-se de la o generatie la alta si innoindu-se in caz de deteriorare. Cel mal vechi costum pastrat este al lui Iosif, care dateaza de pe la inceputul acestui secol.

Fata de costumatia de o bogatie si coloratura baroca a Viflalmului romanesc, Harodesspiel cunoaste simplitatea clasica a costumelor. Textele celor doua teatre de irozi in schimb se afla in raport invers. Cel tipteresc cunoaste pasaje si replici care nu respecta intotdeauna logica dialogului sau a discursului, jocuri de cuvinte aproape intraductibile, inclinand catre stilul baroc.

Functia traditionala a acestui teatru de irozi era colinda gazdelor si evocarea unor momente legate de nasterea pruncului Iisus (cautarea de catre Maria si Iosif a unui lec pentru a naste si refuzarea lor de catre gazdele cele bogate, vestirea Nasterii de catre pastori, venirea celor Trei Crai de la Rasarit, uciderea pruncilor de catre Irod etc,) in cadrul unor mici scenete al caror text se transmitea prin traditia nescrisa. In ultimii ani insa, Viflaemul romanesc si-a pastrat sobrietatea numai in scena lui Iosif si a Mariei si la cantatul colindelor.

Devierea de la functia de colinda la cea de spectacol s-a accentuat in ultima vreme tot mai mult datorita lipsei de “cenzura” din partea comunitatii care, incepand sa se destrame, nu mai recepteaza unele elemente ca straine de traditie sau de functia initiala a teatrului de irozi.

Cel care provoaca devierea in cadrul spectacolului este personajul numit Mos (Chrez), pastorul cel mai batran si cam intr-o ureche care, precum se pare era mai de mult Craciun cel batran, care inca nu se convertise la crestinism, decat dupa ce auzise marturiile celorlalti pastori si vazuse Pruncul. In textul initial interventia acestui personaj se reducea la cateva schimburi de replici cu ceilalti pastori, replici in care el se face ca nu aude ce spun ceilalti, raspunzand ironic, atat la afirmatiile, cat si la rugaciunea lor.

In ultimii ani rolul acestui personaj s-a extins mult, el intervenind incepand eu sceneta a doua, a pastorilor, pe tot restul teatrului, in afara de colinde, cu replici rimate si ritmate cu ale personajelor. Gama tematica a acestora cuprinde ironii la adresa personajelor si a celor prezenti, aluzii la unele aspecte ridicole sau penibile care au avut loc in cadrul comunitatii in anul care a trecut etc Reusita rolului depinde numai de flerul si fantezia celui care il interpreteaza.

Ca urmare a acestor interventii devine usor transparenta constiinta teatralitatii si chiar a celor doua parti “rivale”- spectacol si spectator. De aceea irozii nu mai sunt priviti ca purtatorii unui mesaj dumnezeiesc, performeri initiati ai unui fapt cu incarcatura simbolica si mitica, desi aceasta idee a ramas pana astazi cel putin in constiinta celor care-si joaca rolurile. Paralel cu aceasta si accentuandu-se tot mai mult in ultimul timp apare ideea ca ei sunt numai actorii care isi joaca rolul, apoi se pierd printre ceilalti. Gazdele de altadata devin public al unui spectacol in care ele sunt cele carora li se critica defectele, nemaifiind ei cei care critica in acest cadru prin prisma traditiei faptul performat in fata lor si moravurile noi ale comunitatii.

Locul de desfasurare nu mai este gospodaria gazdei, usa la care se colinda, ci un loc public in care comunitatea se aduna cu scopul de “a se distra de Craciun”. Desfasurarea acestui obicei face parte, de altfel, din procesul contemporan de desacralizare a datinilor contemporane de valorificare in cadrul acestora mai mult a elementelor spectaculare decat a simbolurilor ascunse, a unei mitologii sau semnificatii (crestine in cazul nostru) care nu apare la suprafata. De aceea unele constatari ale semnificatiilor mai “adanci”, desi se mai regasesc uneori ca forma in obicei, sunt simple speculatii culturale, nemaiavand acel loc de cinste in mentalitatea sau practica actuala, desi nu sunt total necunoscute comunitatii. La nivelul de spectacol ele raman manifestari ale comunitatii aflate in sarbatoare.

Prin preajma teatrului de irozi al tipterilor si mai de mult si in afara acestuia se gasesc cete de draci care au specific faptul ca poarta peste imbracaminte, legate cu curele de piele, niste talangi mari. Rolul lor este de a vesti prin sunetul talangilor apropierea jocului de irozi sau pur si simplu sarbatoarea Craciunului; nu au alte roluri, nici texie specifice.

Personajele, in afara de draci, sunt: Vestitorul, Iosif, Maria, Hangiul, ingerul, alt Hangiu, 2 Pastori, 2 Crai.

Paralel cu obiceiul mai sus mentionat exista si teatre de irozi ale copiilor, cu texte mai scurte si mai simple, facute din una-doua scenete, cu costume simple, care colinda pe la case. E vorba de piesele numite “Betleemul mic”, “Trei Crai” si “Irod”, texte pastrate in traditia orala inca de cand tipterii au fost colonizati, fara sa fi fost publicate pana in prezent si fara a trezi atentia cuiva in mod deosebit.

Desi dupa 1870 nu a mai fost scoala germana la Viseu, iar limba bisericii era maghiara, totusi aceste texte s-au pastrat in germana pana in zilele noastre.

| Scrie un comentariu

Turism in Bucovina

Bucovina este printre cele mai atractive si frecventate zone turistice de pe harta României. Nu intamplator de altfel, aceasta zona, vestita astazi in intreaga lume, a fost distinsa in anul 1975 cu premiul international “Pomme d’Or” de catre Federatia Internationala a Ziaristilor si Scriitorilor de Turism, iar multisecularele monumente de arhitectura cu fresce interioare si exterioare din acest colt de tara au fost trecute de UNESCO in lista monumentelor de arta universala.
Bucovina – Probota
Probota – sapaturi arheologice.

Leagan de veche civilizatie, unde istoria se impleteste cu legenda, Bucovina pastreaza marturii ale prezentei omului din cele mai indepartate vremuri. Cele 96 de morminte de incineratie scoase la lumina la Zvoristea, ca si descoperirile arheologice de la Silistea Scheii, Suceava, Bosanci, Probota sau Dolhestii Mari atesta existenta unor asezari traco-getice si dacice bine conturate. Meleagurile bucovinene au fost martorii inchegarii si dezvoltarii in secolul XIV, a statului feudal independent al Moldovei. Asezari precum Baia, Siret, Suceava, Radauti pastreaza pana in zilele noastre constructii (cetati, ctitorii si case domnesti s.a.) din vremea primilor voievozi moldoveni. Alte localitati precum Putna, unde in 1871 festivitatile prilejuite de implinirea a 400 de ani de la zidirea ctitoriei lui Stefan cel mare s-au transformat, cu participarea lui Mihai Eminescu, Mihai Slavici, Ciprian Porumbescu si a altor tineri veniti din toate provinciile istorice romanesti, intr-o impunatoare manifestare a cunostintei de neam si de tara a romanilor de pretutindeni, evoca sugestiv rolul active pe care locuitorii suceveni l-au avut de-a lungul timpului pe scena istoriei.

Sursa

Posted in Traditii in Bucovina | Scrie un comentariu

Obiceiuri de Craciun in Bucovina

In Bucovina, Craciunul este sarbatoarea care se pastreaza, poate, mai mult decat in alte parti, fara mari abateri de la traditie. In preajma Craciunului, se recupereaza sau se restituie lucrurile imprumutate prin sat, deoarece se considera ca nu este bine sa ai lucruri imprumutate pe durata sarbatorilor de iarna.

In ziua de Ajun, femeile obisnuiesc sa ascunda fusele de la furca de tors sau sa introduca o piatra in cuptor, crezand ca indeparteaza, in acest fel, serpii din preajma gospodariei. In dimineata aceleiasi zile se obisnuia, pana de curand, ca femeia sa iasa afara, cu mainile pline de aluat, sa mearga in livada si sa atinga fiecare pom zicand: “cum sunt mainile mele pline cu aluat, asa sa fie pomii incarcati cu rod la anul”.

Craciunul este un minunat prilej pentru infrumusetarea interioarelor taranesti, gospodinele punand, acum, sub stresini diverse plante aromate (ochisele, minta creata, busuioc, maghiran), plante ce raman expuse acolo o perioada indelungata din anul viitor, aspect ilustrat si in textul unei colinde bucovinene:

” Streasina de busuioc,

Sa va fie cu noroc.

Streasina de maghiran,

Sa va fie peste an.

Streasina de minta creata,

Sa va fie pentru viata.

Streasina de bumbisor,

Sa va fie de – ajutor,

La fete si la feciori

Si noua de sarbatori.”

Datinile de Craciun sunt pregatite cu mult inainte, odata cu Postul Craciunului (15 noiembrie), cand incep sa se constituie cetele de colindatori si se invata colindele ce vor fi rostite in timpul marii sarbatori.

In Bucovina, colindatul este nu numai o datina ci, prin modul de organizare, a devenit o adevarata institutie, cu legi si reguli specifice. Copiii si tinerii se intrunesc, din timp, in grupuri de cate 6 persoane, pentru alcatuirea viitoarelor cete, selectia facandu-se in functie de categoria sociala, afinitatile personale, calitatile morale sau gradele de rudenie. Tot din timp se alege si conducatorul cetei – numit vataf, calfa sau turc – ce trebuie sa fie un bun organizator, sa aiba autoritate asupra tinerilor, sa aiba o conduita morala ireprosabila si sa fie un bun dansator.

Repetitiile pentru insusirea colindelor se fac fie la casele tinerilor din ceata, fie la biserica, fie in cadrul sezatorilor, singurele manifestari socio-comunitare permise in Postul Craciunului, fie, mai nou, la caminul cultural.

Poate cel mai important moment in derularea sarbatorii Craciunului este seara de ajun, atunci cand se pregateste o masa speciala, numita “masa de ajun”, si incep colindele.

Pregatirea mesei de ajun incepea in primele ore ale diminetii, cand gospodinele coceau colacii “rotunzi ca Soarele si Luna ” si un colac special, numit “Creciun”, frumos impodobit, impletit in forma cifrei opt, colac ce se pastra pana primavara, pentru a fi folosit in practicile inceputului de an agrar.

Tot acum erau preparate douasprezece feluri de mancare de post (grau pisat si fiert, prune afumate fierte, bob fiert, sarmale cu crupe, ciuperci tocate cu usturoi, bors de bureti, fasole fiarta si “sleita” etc), precum si mancaruri din peste. Bucatele erau asezate pe masa din “casa cea mare”, dupa ce pe aceasta se asternea cea mai frumoasa fata de masa. Uneori, sub fata de masa se punea fan, peste masa se petrecea un fir de stramatura rosie, legat sub forma de cruce, iar pe colturile mesei se asezau maciulii de usturoi. in mijlocul mesei se aseza un colac rotund iar in jurul sau se ordonau douasprezece farfurii in care se aflau cele douasprezece feluri de mancare. Seara, dupa trecerea preotului cu icoana, intreaga familie se primenea si se aseza la aceasta masa.

Cina avea un caracter ritual, inainte de a se aseza la masa, toti membrii familiei ingenuncheau pentru rugaciune, dupa care capul familiei invoca spiritele mortilor, ce erau invitate sa participe la ospat, si hranea simbolic vitele din gospodarie, chemandu-le pe nume si aruncand peste cap cate putin din cele douasprezece feluri de mancare. Familia se aseza si se ridica in acelasi timp de la masa, in semn de deplina intelegere si comuniune. Exista interdictia de a se consuma in intregime cele douasprezece feluri de mancare, resturile fiind pastrate pe masa pana la Boboteaza, cand erau puse in hrana animalelor sau erau asezate intr-o farfurie in fereastra, alaturi de un pahar cu apa, pentru indestularea spiritelor mortilor.

Obiceiul mesei de Ajun, ce are intelesuri profunde si definitorii pentru lumea rurala traditionala, formata din plugari si pastori, se mai pastreaza, izolat, in satele de munte din Bucovina.

Colindatul, insa, moment culminant al Craciunului, s-a pastrat cu multa acuratete in majoritatea comunitatilor bucovinene. Datina este deschisa de catre copii, care, in jurul pranzului, in grupuri mici, incep colindul, trecand, pe rand, pe la toate casele. In trecut, micii colindatori, inainte de a pleca sa vesteasca Nasterea lui Iisus, se strangeau in cete pentru a-si cere iertare unii de la altii.

Colindele rostite de Craciun sunt considerate ca cele mai vechi forme literare, la noi fiind atestate inca din Evul Mediu. Redam mai jos o colinda veche culeasa din satul Udesti:

“Sculati, sculati mari plugari,

Ca va vin colindatori

Pe la patru cheutori.

Cheutoarea de la vale

A aprins o lumanare.

Lumanarea s-a aprins

Sfanturoaica s-a deschis.

O Isuse, prea Hristoasa,

Ramai gazda sanatoasa”.

Rasplata traditionala a micilor colindatori consta in colacei, mere, pere si nuci dar in zilele noastre gazdele ofera mai ales bani si dulciuri.

Odata cu lasarea intunericului, satele sunt animate de colindele cetelor de flacai care strabat ulitele, de la un capat la altul al satului, pe intreg parcursul noptii. Tinerii se imbraca si astazi in costume de iarna traditionale, cu sumane sau cojoace, si au caciulile impodobite cu mirt si muscate. Seful cetei are caciula impodobita cu panglici multicolore, ca semn distinctiv. Pana catre mijlocul secolului al XX-lea, acompaniamentul colindatorilor se realiza doar cu fluierul si ciurul (o toba confectionata special pentru acest eveniment), pentru ca mai tarziu sa se generalizeze acompaniamentul cu fanfara sau cu instrumente muzicale moderne.

Dupa inceperea colindelor de noapte, oamenii considera sarbatorile incepute. Colindatorii pornesc de obicei de la casa sefului de ceata, trec pe la primarie si pe la preot, dupa care colinda intregul sat. Exista, insa, comunitati in care se organizeaza numai o singura ceata de feciori, casele fiind colindate pe rand, fara prioritati.

Ajunsi in curte, fara a rosti vreo formula de cerere a permisiunii, flacaii incep sa colinde. De la hiperbolizarea casei, a curtii si a activitatii gospodarului, repertoriul colindelor abordeaza subiecte diferite, care surprind, in mod alegoric, realitati cunoscute. Colindele nu folosesc versuri satirice ci numai urari de sanatate si de bun augur. In credinta localnicilor, colindele se rostesc pentru indepartarea diavolului si purificarea spatiului, de aceea se considera ca este mare pacat daca cineva sta cu poarta incuiata in noaptea ajunului de Craciun.

Dupa rostirea colindei la fereastra, flacaii sunt invitati in casa, sunt ospatati si rasplatiti. Atunci cand sunt insotiti de muzica, in casele cu fete, are loc o mica petrecere, fata fiind prima scoasa la joc de catre seful cetei sau, dupa caz, de catre flacaul care o simpatizeaza in mod deosebit.

In unele localitati (Solea, Poieni – Solea, Partestii de Sus, Cacica, Doroteia), concomitent cu cetele de colindatori se deplaseaza cetele de mascati – “babe si mosnegi” – care prin joc, gesturi si dialog transmit, in viziune proprie, principiul fertilitatii, ca un preambul al Anului Nou.

Daca in ziua si in noaptea Ajunului de Craciun doar copiii si flacaii umbla cu colinda, incepand din ziua Craciunului (25 decembrie) si incheind cu Boboteaza, gospodarii sunt cei care colinda pe la vecini, rude sau prieteni. in unele sate se intalneste si colinda bisericii, numita “colinda batrana”, alcatuita numai din oameni casatoriti, care aduna, cu aceasta ocazie, fonduri banesti pentru biserica.

Spre deosebire de Anul Nou sau de alte sarbatori, in noptile Craciunului nu se intreprind nici un fel de practici magice.

Din dimineata de 25 decembrie incepe colindatul cu steaua. Mersul cu steaua presupune asocierea copiilor in grupuri de cate trei. Ei au ca recuzita o stea confectionata dintr-o vesca de sita cu raze din sipci de lemn, totul fiind imbracat in hartie colorata. Pe cap copiii poarta coroane de hartie iar cantecul de stea se compune din troparul Nasterii Domnului. Cantarea face referiri la efortul depus pentru gasirea pruncului Iisus si contine unele reflectii filozofice asupra vietii pamantene.

In unele sate, de la Craciun pana la Anul Nou, pot fi vazuti si irozii, grupuri formate din personaje biblice: craii Baltazar, Gaspar si Melchior, Irod imparat, preotul Ozia, ingerul si ciobanul.

Este, de fapt, o forma de teatru popular care se remarca prin seriozitatea temei tratate precum si prin vestimentatia socanta si atragatoare.

Sursa

Posted in Traditii, Traditii in Bucovina | Un comentariu